Rusia se pregătește de luptă
Moscova a decis pe neașteptate să verifice nivelul de pregătire pentru luptă la frontiera de vest.

Pe parcursul zilei de ieri, în vestul și centrul țării au fost testate 120 de helicoptere, 80 de nave, circa 1000 de tancuri și 90 de avioane. De asemenea au fost verificați 150 de mii de militari.
Armata este verificată la disponibilitatea de a rezolva situații critice care pun în pericol securitatea Rusiei.
În același timp, ministerul rus de interne numește formarea noului guvern din Ucraina „guvernul câștigătorilor”, menționând că acesta include președinți naționali-extremiști.
Moscova a confirmat aseară că i-a oferit azil lui Ianukovici, care este anunțat în căutare internațională. Făcând acest pas, Rusia susține că nu ar oferi evaluări juridice, doar a hotărât să ajute o persoană aflată în dificultate.
Rusia este convinsă că pe Ianukovici, dar și familia acestuia, îi paște un adevărat pericol.
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, într-o discuție cu secretarul de stat al SUA, John Kerry, a subliniat că Rusia consideră necesară aplicarea acordului semnat la 21 februarie, între Ianukovici și liderii opoziției.


