Rusia pregătește o lege privind aderarea de noi teritorii
Un proiect de lege privind aderarea de noi teritorii la Federația Rusă a fost înregistrat în Duma de Stat de la Moscova.

Potrivit documentului, dacă într-o țară străină lipsește un guvern eficient, Rusia o primește ca pe o componentă a sa.
Proiectul a fost înregistrat de mai mulți deputați ruși pe 28 februarie, dar a devenit cunoscut publicului abia astăzi.
De asemenea, inițiativa legislativă propune ca, în cazul imposibilității de a încheia un acord internațional din cauza „lipsei de eficiență a puterii suverane într-un stat străin”, Rusia consideră teritoriile acestei țări drept o entitate nouă a statului străin.
Legea mai propune „acceptarea” subiectului „în dependență de rezultatele referendumului organizat în conformitate cu legislația statului străin pe teritoriul statului străin, dacă problema aderării la Federația Rusă a primit aprobarea sau la solicitarea autorităților din acea parte a statului străin”.
Documentul prevede, de asemenea, că, în cazul acceptării de către Rusia a unei noi componente, i se acordă statut de republică, teritoriu, regiune, regiune autonomă sau district autonom.
De remarcat că în nota informativă a proiectului este menționată în mod deschis în Crimeea.
Amintim că, Parlamentul din Crimeea a votat pentru un referendum la 30 martie. În același timp, legislația ucraineană nu are noțiunea de „referendum local”, ci doar „național”.


