Rusia: pînă înl 2015 programul de dezarmare chimică
Preşedintele Comitetului Internaţional al Dumei de Stat, Konstantin Kosachev a declarat că partea rusă urma să distrugă complet stocurile de arme chimice pînă la 29 aprilie 2012, dar la 30 mai curent a reuşit să distrugă doar 20 din cele 40 mii tone de substanţe nocive.

Parlamentarul rus a remarcat faptul că realizarea programului a fost împiedicată de criza financiară, care “a încetinit procesul cu 2-3 ani”.
Cu toate acestea, amînarea realizării angajamentelor Federaţiei Ruse nu va duce la sancţiuni internaţionale, a declarat oficialul rus. Potrivit lui Kosachev, Rusia nu este unicul stat din cele 188 care au aderat la această convenţie care nu reuşeşte să îndeplinească la timp programul de distrugere a armelor chimice. “A doua putere în lume după rezervele stocurilor de arme chimice – Statele Unite, au amînat de asemenea îndeplinirea angajamentelor lor pînă în 2021″, a declarat Kosachev citat de agenţia rusă RIA Novosti.


