Rusia: peste 100 persoane decedate, 13 mii case inundate
Inundaţii devastatoare în Rusia. Intemperiile provocate de ploile torenţiale, care s-au abătut în sud-vestul Rusiei, au dus la moartea a peste 100 de oameni. Apele au inundat cel puţin 13 mii de case, iar 22 de mii de oameni au rămas fără electricitate.
Numărul corpurilor neînsufleţite descoperite în raionul Krîmsk, în regiunea Krasnodar, a ajuns la 76. Tot în urma ploilor, 10 copii au dispărut, iar părinţii îi caută disperaţi prin spitale sau la morgă. De asemenea, peste 10 persoane şi-au pierdut viaţa în localitatea Kuban din aceeaşi regiune. Potrivit Itar-Tass, cel mai afectat a fost Krîmsk-ul, o zonă rurală, unde nivelul apei s-a ridicat până 7 metri. Zeci de echipaje de salvatori continuă să evacueze localnicii. Autorităţile ruse au trimis un avion cu ajutoare pentru sinistraţi de la Moscova la Krasnodar. Portul Novorossiisk a fost afectat de vânturi, inundaţii şi alunecări de teren. Compania care gestionează exportul de petrol rusesc, "Transneft", a comunicat că din cauza furtunilor violente a fost blocată activitatea navală a portului şi exportul de petrol pe Marea Neagră. Administraţia portuară a convocat o reuniune de urgenţă. Meteorlogii nu au veşti bune. Potrivit acestora, în următoarele 24 de ore ciclonul care s-a abătut asupra regiunii Krasnodar va continua să provoace pagube.


