Românul căsătorit cu un preot britanic s-a despărţit de soţ: Mi-a dat două palme
Unul dintre cele mai controversate cupluri a decis să se despartă, la scurt timp după ce unul dintre parteneri i-a adus celuilalt acuzații grave din sfera violenței domestice.

Florin Marin (24 ani), orginiar din comuna Vișina, și fostul cleric al Bisericii Anglicane Philip Clements au decis să meargă pe drumuri separate ca urmare a numeroaselor conflicte care le-au erodat relația, scrie click.ro.
Florin și Philip erau stabiliți în Marea Britanie, unde se și căsătoriseră atât civil, cât și religios. Florin a recunoscut, pentru Adevărul că are o pasiune pentru bărbații mai în vârstă decât el, dar că a fost nevoit să pună capat relației din cauza geloziei excesive și a ieșirilor violente avute de partenerul său de viață.
“Am terminat relaţia pentru că a dat în mine. Nu mă lasă de doi ani de zile să dorm. Mi-au sărit dracii pe el. Mi-a tras una în spate şi două palme peste faţă. Când am văzut asta, i-am spus că s-a terminat. Eu am spus mereu că ne certăm, dar chiar aşa, la 79 de ani să dai în mine? Eu nu l-am lovit, pentru că la o adică, poliţia îl credea pe el, nu pe mine. Mi-a dat bine, pe săturate, şi-a descărcat nervii pe mine. Nu am vânătăi şi nici nu am fost la Poliţie să depun plângere. El a plecat în Anglia. Încă suntem căsătoriţi în acte. Suntem prieteni şi atât. De când a plecat nu am mai vorbit”, a declarat Florin Marin.


