România: Economia duduie, dar prețurile cresc alarmant
În timp ce economia duduie, preţurile cresc alarmant. Rata anuală a inflaţiei a ajuns, în decembrie anul trecut, la 3,3%, arată datele Institutului Naţional de Statistică din România. Este cel mai ridicat nivel din august 2013.

Dintre produsele alimentare, campioane ale scumpirilor au fost din nou, ouăle, cu peste 43 la sută şi untul, cu un plus ce a depăşit 22 de procente anul trecut. Şi transportul aerian s-a scumpit semnificativ. Tarifele au crescut cu aproape 24%, anunță tvr.ro.
O tendinţă crescătoare au avut şi preturile energiei electrice, fructelor proaspete, combustibililor şi ţigărilor. În schimb, s-au ieftinit cartofii, biletele de tren şi serviciile poştale.
În ceea ce priveşte economia, aceasta a crescut în trimestrul al III-lea din 2017 cu 8,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2016. În primele nouă luni ale anului trecut, avansul economic a fost de 7%.


