Ссылка скопирована
Rivala Sofiei Rotaru a ieşit din închisoare!
Acum mai bine de trei ani, Olga Konyahina, fusese condamnată la şase ani privaţiune de libertate pentru că şi-ar fi însuşit, fără voia interpretei, avansul pentru concertele susţinute de aceasta.

Cu două săptămâni în urmă, Konyahina a fost eliberată din închisoare, înainte de expirarea termenului prevăzut de sentinţa judecăţii.
Femeia a fost eliberată condiţionat imediat după un concurs de muzică desfăşurat de conducerea instituţiilor penitenciare.
Cele 20 de concurente, condamnate venite din mai multe puşcării din Rusia, au avut profesori şi stilişti. Fosta angajată a Sofiei Rotaru a interpretat o melodie alături de o altă condamnată. Soţul Olgăi Konyahina, prezent în sală, i-a dăruit acesteia un buchet mare de trandafiri – 39 la număr, câte unul pentru fiecare lună cât a stat departe de ea.
Menţionăm că fostul director al interpretei a ajuns pe banca acuzaţilor pentru că, în 2008, fără ştirea Sofiei Rotaru, a convenit să organizeze mai multe concerte.
Aceasta lua de fiecare dată avans în mărime de 50% din suma onorariului. Dar în loc să ajungă pe contul artistei, aceşti bani ajungeau în buzunarul Olgăi Konyahina.
Atunci mulţi reprezentanţi au showbizului rusesc i-au ţinut parte Sofiei Rotaru, dar au fost şi voci care au afirmat că interpreta a vrut să scape de „rivala” sa.
Astfel, Andrei Razin, producătorul formaţiei „Laskoviy May”, actualmente deputat din partea regiunii Stavropol, se revolta: „E numai mâna Sofiei Rotaru! Ea nu i-a putut ierta lui Konyahina faptul că aceasta l-a promovat pe fostul şofer al cântăreţei, băiat talentat, de altfel, astfel că acesta a ajuns să susţină concerte în cele mai prestigioase săli de concerte din Rusia.
Din câte ştiu, junele îi picase cu tronc celebrei interprete, iar Olga i l-a suflat de sub nas şi l-a ajutat să se lanseze în showbiz. Cred că e simplă gelozie!”, a declarat Razin pentru eg.ru, iar spusele acestuia au fost ignorate de Sofia Rotaru.


