Rezultat neaşteptat la prezidenţiale
Rezultat neaşteptat la alegerile prezidenţiale desfăşurate în Slovenia. Alegătorii l-au clasat pe primul loc în preferinţe pe fostul premier, Borut Pahor, care a fost înlăturat de la putere anul trecut, din cauza măsurilor dure de austeritate pe care le-a impus.
Acesta l-a devansat pe actualul şef de stat în prima rundă a scrutinului.
Fostul premier socialist a obţinut peste 39 la sută din voturi, în timp ce preşedintele în exerciţiu, Danilo Turk - 36 la sută. Cei doi vor merge împreună în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Borut Pahor este susţinut de Partidul Social Democrat şi de micuţul partid "Lista cetăţenilor". Favorit în sondaje, Danilo Turk, fost profesor de drept, care a lucrat în calitate de diplomat la Naţiunile Unite, este susţinut de principalul partid de opoziţie, Slovenia Pozitivă.


