Rex Tillerson: Putin nu numai că a ales o parte a conflictului, ci a invadat o țară
Președintele rus Vladimir Putin nu doar a ales o parte a conflictului, dar a invadat un alt stat, a declarat secretarul de stat al SUA, Rex Tillerson, la forumul Atlantic Council de la Washington, relatează Vocea Americii.

„Este un lucru atunci când țările aleg una sau cealaltă parte a unui conflict – Rusia a ales partea lui Bashar al-Assad, alegerea noastră a fost diferită; dar atunci când o țară atacă teritoriul alteia – așa nu mai poate continua. Ocupația rusa în Ucraina este inacceptabilă“ – a subliniat secretarul de stat al SUA.
„Anume pe acest lucru (neacceptarea invaziei altei țări – n.r.) se bazează regimul foarte strict al sancțiunilor SUA și europene impuse împotriva Rusiei. Acest regim nu se va schimba până când Rusia se va retrage din Ucraina și va restabilita integritatea teritorială a Ucrainei“ , – a declarat Tillerson.
Încetarea violenței în estul Ucrainei este cea mai urgentă problemă subliniata de secretarul de stat, scrie paginaderusia.ro.
„(În Donbas) există mai multe victime civile în 2017 decât în 2016. Numărul încălcărilor regimului de încetare a focului a crescut cu 60%. Prioritatea noastră este sa oprim violența și crimele din estul Ucrainei, și ne uităm dacă este posibil să se ajungă la anumite acorduri care să implice pacificatori pentru a opri violența”, – a spus Tillerson.
De asemenea, el a subliniat că problema Crimeei nu a fost scoasă de pe ordinea de zi.
„Vom reveni la problema Crimeea – a spus Tillerson. – Știu că Putin a spus că această problemă a fost închisă din punctul lor de vedere, dar ea va fi din nou abordată în cele din urmă“.


