Războiul nevăzut cu Rusia

El ne arată că suntem în plin război, extrem de dur, chiar dacă cerul NATO nu este brăzdat de bombardiere ruseşti. Putin a trimis deja în UE arme cu mult mai periculoase şi cu mult mai greu de prins pe radar.

Prestigioasa publicaţie britanică The Sunday Times, citată de site-ul paginaderusia.ro, a dat publicităţii o notă de informare emisă de MI6, potrivit căreia spionii ruşi supraveghează îndeaproape instituţiile UE de la Bruxelles prin agenţi infiltraţi în cadrul serviciilor secrete din Bulgaria şi Romania.

„Orice discuţie în cadrul UE, fiecare colţ este cunoscut de ruşi”, se arată în documentul MI6.

Acesta avertizează că activitatea spionilor ruşi în Marea Britanie este mai intensă decât în timpul Războiului Rece, iar una dintre metodele predilecte de acţiune constă în presiuni la adresa personalului şi a familiilor serviciilor secrete britanice.

Acestea sunt „bombardierele” de mare putere ale Moscovei şi infiltrarea lor în inima Europei îşi are originile în anii de adormire a UE şi NATO, care considerau Războiul Rece încheiat şi Rusia un animal domesticit.

Ani de zile atenţia aproape exclusivă a Occidentului a fost orientată către Orientul Mijlociu, către terorismul exportat de acolo, un pericol real bineînţeles, dar care nu ar fi trebuit să pună în umbră şi pericolul rusesc.

E drept, Vladimir Putin părea atunci potolit, cooperarea Rusiei în zona antiterorismului părea veridică, dar în spatele acestei aparenţe Moscova reactiva şi chiar amplifica verigă cu verigă reţele de influenţă şi spionaj din ţările UE. Există avertismente de la cel mai înalt nivel că statele baltice sunt sub asediu. Relaţia dintre Budapesta şi Moscova nu mai este un secret pentru nimeni.

Bulgaria este mereu pe muchie într-o ambiguitate tradiţională. Vedem, cred, cu ochiul liber felul în care Moscova stimulează mişcările extremiste de pe teritoriul UE, şi nu numai în ţări foste comuniste. Nu este vorba doar despre Jobbik. Ci şi despre Syriza, Podemos şi Frontul Naţional din Franţa, ale căror legături cu Rusia sunt deja documentate.

România nu avea cum să scape de acest tip de atac. Cât de gravă este infiltrarea cred că va trebui să se lămurească SRI, dacă nu a făcut-o deja. Şi cred că o amplă asanare ar trebui să fie una dintre priorităţile mandatului lui Eduard Hellvig.

Nu exclud că înlocuirea intempestivă a lui George Scutaru din funcţia de consilier prezidenţial pentru Securitatea Naţională cu generalul Oprişor să aibă legătură şi cu aceste realităţi extrem de dure din războiul nevăzut cu Rusia. Nu spun, şi subliniez acest lucru, că asupra lui George Scutaru ar exista suspiciuni de colaborare cu Moscova, nu am niciun fel de informaţii în acest sens, dar este posibil ca în zona atât de sensibilă a legăturii directe dintre preşedintele României şi structurile NATO, cu acces la informaţii de maximă importanţă, să fi fost preferat de ambele părţi un militar de carieră, care prezintă garanţii totale inclusiv de înţelegerea deplină a situaţiei.

Iar continuarea cu înverşunare a anticoruptei nu cred că este o chestiune care priveşte doar statul de drept, ci şi securitatea naţională a României, prin extensie chiar o devulnerabilizare a flancului estic al NATO.

Corupţia este unul dintre principalele instrumente folosite de Moscova pentru a penetra structurile statelor europene şi, implicit, structurile NATO.

În urmă cu ceva vreme, Anne Applebaum publica în Washington Post un editorial intitulat „The myth of Russian humiliation”, în care scrie aşa: „Greşeala noastră nu a fost că am fi umilit Rusia, ci faptul că am subestimat potenţialul revanşard, revizionist şi distructiv al Rusiei”.

A fost o eroare generată, cred, de incapacitatea Occidentului de a înţelege mentalitatea imperială a Rusiei, şi nu mă refer aici doar la mentalitatea liderilor ei, o eroare care ar trebui măcar acum, spre finalul ceasului al 12-lea, reparată.