theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
3 Октября 2012, 21:50
637
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Raportul care arată pericolul din Europa

Sute de probleme au fost depistate la centralele nucleare din Europa, arată un raport prezentat de BBC News. Rezolvarea acestor probleme presupune costuri ce se ridică la 25 de miliarde de euro.

Patru reactoare din două state europene ar avea la dispoziţie mai puţin de o oră pentru a restabili funcţiile de siguranţă
Patru reactoare din două state europene ar avea la dispoziţie mai puţin de o oră pentru a restabili funcţiile de siguranţă

Raportul a fost efectuat ca urmare a dezastrului de la centrala nucleară de la Fukushima din 2011. Autorităţile europene au vrut să vadă cum s-ar comporta centralele nucleare din Europa în cazul unui dezastru similar. O variantă finală a documentului va fi prezentată joi. 

Potrivit raportului, 143 de centrale nucleare au nevoie urgentă de lucrări de îmbunătăţire. În Uniunea Europeană, peste 100.000 de oameni locuiesc pe o rază de 30 de kilometri în jurul a 47 de centrale nucleare cu 111 reactoare.

"În urma dezastrului de la Cernobîl, autorităţile au dispus luarea unor măsuri urgente de protejare a centralelor nucleare. Testele au demonstrat că nici până în ziua de astăzi, implementarea acestor măsuri nu a fost realizată în unele state", se arată în raport. 

Patru reactoare din două state europene ar avea la dispoziţie mai puţin de o oră pentru a restabili funcţiile de siguranţă în cazul în care ar rămâne fără electricitate, se arată în acelaşi raport. 

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована