"Alegerile din Ucraina au respectat normele democratice"
Alegerile parlamentare anticipate din Ucraina, castigate detasat de fortele prooccidentale, au respectat normele democratice.

Asa arata raportul observatorilor straini, care au monitorizat scrutinul. Dupa numararea a 90 la suta din voturi Frontul Popular al premierului Arseni Iateniuk a obtinut 22 la suta din sufragii. Acesta este urmat de blocul presedintelui ucrainean cu 21 la suta si formatiunea formata din militanti tineri si combatanti reveniti de pe front. Partidele deja au inceput consultarile pentru formarea unei coalitii.
Partidele care vor forma noul legislativ au anuntat ca vor forma o coalitie care va efectua reforme democratice.
Iurie LUTENKO, MEMBRU AL BLOCULUI POROSENKO: ”Toate părţile care au luat parte la protestele de pe Maidan ar trebui să se implice în crearea coaliţiei, şi anume Partidul Svoboda, Partidul Samopomici şi Batkivşcina. Toate acestea se pot alătura consultărilor pentru formarea coaliţiei, care au început dimineaţa.”
Observatorii internationali au anuntat ca alegerile parlamentare de duminica s-au petrecut liber si confrom normelor democratice.
Andrej PLENKOVIC, SEFUL DELEGATIEI PARLAMENTULUI EUROPEAN: ”Aceste alegeri s-au petrecut în conformitate cu legislaţia voastră, în conformitate cu standartele internaţionale, în general foarte libere şi corecte. Mesajul nostru va fi pozitiv, constructiv şi încurajator şi acum vă vom însoţi în procesul reformelor pro-europene.”
Presedintele Statelor Unite, Barack Obama, a felicitat poporul ucrainean pentru scrutinul legislativ, salutand mobilizarea milioanelor de alegatori in pofida atmosferei dificile din unele regiuni. Ministerul rus de Externe a declarat ca alegerile de duminica ar putea reprezenta o sansa pentru pace in estul tarii, insa numarul mare de nationalisti in corpul legislativ ar putea submina procesul de pace.
Vladimir JIRINOVSKI, DEPUTAT RUS: ”Toate partidele care au trecut în Rada Supremă sunt dispuse la acţiuni militare. Nu acceptă limba rusă ca a doua limbă de stat, nu vor să recunoască drepturile regiunilor din estul Ucrainei, nu vor să plătească pentru gaz.”
Liderii separatisti prorusi intentioneaza sa organizeze alegeri parlamentare, pe 2 noiembrie, in regiunile Donetk si Lugansk, iar astazi Ministrul rus de Externe a declarat ca Rusia va recunoaste scrutinul organizat de rebelii prorusi. Potrivit presei ucrainene, in aceasta noapte, separatistii au atacat pozitiile soldatilor ucraineni in orasul Mariupol. In urma luptelor cel putin doi militari au murit iar alti doi au fost raniti.


