theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
5 Марта 2018, 21:11
693
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Putin susţine că Rusia a dejucat planurile a sute de spioni străini

Preşedintele rus Vladimir Putin susţine că Rusia a dejucat planurile a peste 400 de spioni străini anul trecut. El a cerut ca FSB să ia măsuri pentru a bloca noi încercări ale spionilor de a obţine noi informaţii politice, economice şi militare.

Putin: Rusia a dejucat planurile a sute de spioni străini. Foto: NewsNation
Putin: Rusia a dejucat planurile a sute de spioni străini. Foto: NewsNation

Putin a făcut comentariile în timpul unui discurs în faţa angajaţilor FSB din Moscova acolo unde a vorbit şi despre nevoia Rusiei de a-şi intensifica mecanismele de apărare cibernetică precum şi securitatea privind sistemele de comunicare confidenţială folosite de oficialii ruşi.

Putin a condus la un moment dat FSB iar comentariile lui fac parte dintr-o strategie de comunicare mai amplă prin care Rusia este portretizată ca o fortăreaţă atacată de forţe străine.

„În ultimii ani, după cum bine ştiţi, a avut loc o intensificare a activităţii serviciilor secrete străine”, a spus el.

„Serviciile străine lucrează cu atenţie vizând Rusia şi folosesc cele mai moderne metode şi tehnologii de spionaj. Numai anul trecut, au fost dejucate planurile a 72 de ofiţeri ai serviciilor secrete şi a 397 de spioni”, a adăugat Putin, citat de news.ro.

Tot luni, Sergei Ryabkov, ministrul adjunct de Externe, a declarat că Moscova are dovezi că Statele Unite încearcă să intervină în alegerile prezidenţiale din Rusia.

De asemenea, Putin le-a mulţumit membrilor FSB că au ţinut secrete datele privind noul arsenal nuclear al Rusiei pe care preşedintele rus l-a anunţat săptămâna trecută.

El a spus că Rusia a prevenit 25 de acte teroriste şi 68 de crime teroriste anul trecut şi a cerut celor de la FSB să protejeze tinerii de extremism.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована