Putin mizează pe integrarea în CSI
În decretul noului preşedinte ales al Rusiei, Vladimir Putin, "Cu privire la măsurile de realizare a politicii externe a Federaţiei Ruse", se menţionează că direcţia principală a politicii externe ruse este dezvoltarea cooperării multilaterale şi a proceselor de integrare în CSI.

Potrivit decretului, Rusia va opta în mod consecvent pentru dezvoltarea în continuare a cooperării multilaterale între statele membre ale CSI în domeniile socio-economic, umanitar, de drept etc.
De asemenea, vor fi depuse eforturi în continuare în scopul intrării în vigoare şi implementării Acordului privind zona de comerţ liber, semnat pe 18 octombrie 2011.
Potrivit celor stipulate în decret, Rusia va continua să participe activ la soluţionarea conflictului transnistrean în baza respectării suveranităţii, integrităţii teritoriale şi neutralităţii Republicii Moldova, în procesul stabilirii unui statut special al regiunii de pe malul stîng al Nistrului.


