Ссылка скопирована
Putin a lichidat agenţia RIA Novosti
Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a semnat un decret, conform căruia agenţia de ştiri RIA Novosti va fi lichidată, scrie interfax.ru. În locul acesteia va fi creată agenţia „Rusia astăzi”.

Potrivit aceluiaşi document, viitoarea agenţie de ştiri va avea misiunea de a reflecta în străinătate aspectele vieţii politice şi sociale din Rusia.
În fruntea agenţiei a fost numit Dmitri Kiselev. Totodată, potrivit documentului administraţiei prezidenţiale ruseşti, directorul agenţiei va fi numit şi demis din funcţie de preşedintele statului.
Acelaşi text precizează ca toate proprietăţile deţinute, în prezent, de RIA Novosti, vor trece in patrimoniul agenţiei „Rusia astăzi”, inclusiv bunurile RIA Novosti din străinătate.


