theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
6 Июля 2012, 16:15
474
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Proteste faţă de acţiunile violente ale militanţilor neonazişti în apropiere de Atena

Câteva sute de manifestanţi, greci şi imigranţi, s-au adunat joi seară în cartierul Nikaia, în apropiere de Atena, pentru a denunţa violenţele neonaziste, a constatat un fotoreporter AFP.

Proteste faţă de acţiunile violente ale militanţilor neonazişti în apropiere de Atena - FOTO (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Proteste faţă de acţiunile violente ale militanţilor neonazişti în apropiere de Atena - FOTO (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Scandând "neonaziştii afară din oraşele noastre", manifestanţii s-au strâns în piaţa centrală din Nikaia, în zona portuară defavorizată a Atenei.Un cordon de poliţie a fost desfăşurat pentru a împiedica orice incidente, în timp ce câteva sute de militanţi de extremă dreapta participau nu departe la o contra-manifestaţie la sediul partidului Zori de aur (Chryssi Avghi) format din mişcarea neonazistă.

Manifestaţia a avut loc la apelul organizaţiilor de stânga şi a celor împotriva rasismului, conform cărora militanţii cu legături în partidul Chryssi Avghi au înteţit de aproximativ o lună agresiunile împotriva imigranţilor din această zonă.

Proteste faţă de acţiunile violente ale militanţilor neonazişti în apropiere de AtenaProteste faţă de acţiunile violente ale militanţilor neonazişti în apropiere de AtenaConform acestor organizaţii, în jur de 40 de militanţi ai extremei drepte pe motociclete au făcut un raid sâmbăta trecută, ameninţând comercianţii străini locali cu represalii dacă nu îşi închid magazinele.

Prin astfel de acţiuni timp de trei ani în cartierele din centrul Atenei partidul Chryssi Avghi a reuşit să obţină un procent electoral care i-a permis să ocupe 18 locuri parlamentare dintr-un total de 300 la ultimele alegeri legislative de la 17 iunie.

Într-un comunicat postat pe site-ul de Internet, această fostă grupare semi-clandestină din care fac parte mai mulţi membri anchetaţi pentru violenţe, a dezminţit orice implicare în "aşa-zisele ameninţări împotriva imigranţilor clandestini din Nikaia".

Violenţele împotriva imigranţilor, încurajate de impunitatea de care s-au bucurat pentru mult timp autorii lor şi multiplicate o dată cu expansiunea neonazistă, au devenit o problemă majoră pentru autorităţi şi un subiect de preocupare pentru ambasadele mai multor state.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована