Proteste de amploare în Canada; Mii de studenţi în stradă
Mii de studenţi şi cetăţeni de toate categoriile au ieşit ieri în stradă la Montreal şi Quebec pentru a protesta faţă de creşterea taxelor de şcolarizare în provincia francofonă.

La Montreal manifestaţia a adunat între 10.000 şi 15.000 de persoane, în timp ce la Quebec, capitala provinciei, s-au strâns aproximativ 5.000 de oameni, scrie Realitatea.
Sute de cetăţeni de toate vârstele şi de toate categoriile s-au alăturat studenţilor care denunţă creşterea taxelor de şcolarizare şi legea 78, denumită "lege specială", care suspendă cursurile în instituţiile aflate în grevă până la reluarea acestora la jumătatea lunii august, pe lângă limitarea dreptului de a manifesta.
Conflictul, care polarizează puternic Quebecul, a intrat în cea de-a cincea lună.
La Montreal, sindicatul studenţilor, La Classe, a făcut apel la o manifestaţie pentru "contestarea creşterii taxelor de şcolarizare, a legii 78 şi a utilizării conflictului studenţesc cu scopuri «electorale» de către guvernul lui Jean Charest".
Studenţi vor să facă guvernul să retragă creşterea prevăzută a taxelor de şcolarizare cu 1.778 de dolari (82 la sută) pe şapte ani, ceea ce ar apropia regiunea de media canadiană.


