Protest zgomotos şi topless în Turcia. FEMEN a ajuns la Istanbul
Activistele FEMEN au manifestat dezbrăcate, la Istanbul, pentru a atrage atenţia asupra violenţei împotriva femeilor din lumea musulmană. Protestul a avut loc chiar la câteva ore după ce un bărbat a împuşcat mortal o rudă de sex feminin care îşi părăsise soţul în urma unei certe.
Inedita manifestaţie a avut loc în faţa cunoscutului muzeu Hagia Sophia din Istanbul. Aceasta nu a durat decât câteva minute, pentru că au intervenit poliţiştii şi nu oricare, ci femei poliţiste. Activistele au dorit să atragă astfel atenţia opiniei publice asupra violenţelor la care sunt supuse femeile musulmane. Acestea şi-au făcut chiar şi machiaj special pentru a reda cât mai bine cicatricile rămase pe corpul femeilor supuse atacurilor cu acid.
Unii trecători au privit cu ochi buni protestul activistelor Femen, în timp ce un grup de manifestanţi islamişti au condamnat organizarea protestului topless într-o ţară musulmană.
Activistele Femen obişnuiesc de ceva vreme să protesteze cu sânii goi pentru a atrage atenţia asupra încălcării drepturilor femeilor din Ucraina dar şi din alte ţări ale lumii.


