Prima solicitare a lui Klaus Iohannis
Noul președinte ales al României a cerut astăzi, într-o conferință de presă, demisia tuturor celor care se fac responsabili de „modul dezastruos” în care a fost organizat procesul de votare în diasporă.

„Cineva trebuie să suporte consecințele votului catastrofal organizat în diasporă. Guvernul trebuie să-i tragă la răspundere și să-i demită. Cei vinovați trebuie să răspundă cu funcția. Voi ruga președintele care mai este în funcție să recheme din post ambasadorii care nu au organizat un proces electoral corect. Românii au fost umiliți. Este inacceptabil ca cetățenii care au venit la vot să fie tratați cu gaze lacrimogene”, a anunțat Klaus Iohannis într-o conferință de presă susținută în urmă cu câteva minute.
Noul șef al statului român le-a mulțumit românilor din diasporă care „au avut nevoie de multe ore, în ploaie și frig, pentru a putea vota”.
Pentru a evita situații similare pe viitor, Klaus Iohannis a rugat toate partidele parlamentare să înceapă discuțiile privind Legea votului electronic și cel prin corespondență.


