Preşedintele turc, Recep Erdogan, s-a întâlnit cu Papa Francisc
Preşedintele turc, Recep Erdogan, s-a întâlnit cu Papa Francisc. Este prima vizită a unui şef de stat turc la Vatican din ultimele aproape şase decenii.

Cei doi au discutat despre situaţia din Siria, lupta împotriva terorismului, islamofobia şi statutul oraşului Ierusalim, scrie prime.md.
Întrevederea a durat aproximativ o oră. În timpul acesteia, la doar o stradă distanţă, sute de kurzi au protestat faţă de vizita liderului de la Ankara în Italia. Între forţele de ordine şi manifestanţi au izbucnit violenţe. Pentru a dispera mulţimea furioasă, poliţiştii au folosit gaze lacrimogene.
Protestarii susţin că din cauza lui Erdogan, în regiunea siriană Afrin, mor oameni nevinovaţi.
După încheierea vizitei de la Vatican, preşedintele Turciei va pleca în turneu în mai multe ţări din America Latină.
Armata turcă a intervenit militar în regiunea siriană Afrin luna trecută. Zeci de tancuri şi avioane au deschis focul asupra kurzilor din acea zonă. Membrii Partidului muncitorilor din Kurdistan sunt consideraţi terorişti de către Ankara. Autorităţile de la Damasc susţin că intervenţiile Turciei sunt ilegale.


