Presa străină: Atacul SUA în Siria a fost provocat de Ivanka Trump
Fiica lui Donald Trump, Ivanka, este cea care și-a convins tatăl să dea ordinul privind bombardarea cu rachete a bazei aviatice Shayrat din Siria din 7 aprilie. Este locul de unde se presupune că s-a produs atacul chimic asupra provinciei Idlib.

Informația respectivă a fost inserată într-o telegramă a misiunii diplomatice britanice de la Washington către premierul Angliei, Theresa May și ministrul de externe, Boris Johnson, anunță Independent.
În nota informativă, se menționează că Ivanka a fost șocată de pozele victimelor atacului chimic, văzute de aceasta la televizor. Anume poziția fiicei l-a determinat pe președintele SUA să ia decizia din 7 aprilie curent, lucru care contravine declarațiilor sale anterioare privind conflictul din Siria.


