Premierul român îşi bate joc de „visul european”

Într-un interviu recent, premierul român Victor Ponta a călcat în picioare „visul european” al alegătorilor săi, declarînd că sprijină iniţiativa lui David Cameron cu privire la limitarea libertăţii de mişcare a imigranţilor români pe piaţa muncii şi a beneficiilor sociale.

Problema guvernului britanic constă în faptul că societatea s-a săturat de valul de forţă de muncă ieftină şi de numeroşii beneficiari ai ajutoarelor sociale din Europa de Est. În ianuarie 2014 expiră restricţiile temporare introduse de Anglia pe piaţa muncii pentru cetăţenii români şi bulgari. Teama că un nou val de imigranţi va nărui sistemul britanic de beneficii sociale a început să joace un rol important în politica britanică.

Problema constă în principiul egalităţii tuturor cetăţenilor din ţările membre ale UE. Acest principiu interzice în mod direct discriminarea în planul accesului la piaţa muncii şi la beneficiile sociale. Cît timp economia europeană a fost în creştere, acest principiu nu a deranjat pe nimeni. Însă atunci cînd economia europeană a intrat în recesiune, prezenţa imigranţilor români, bulgari, polonezi şi de alte naţionalități a devenit o povară nedorită pentru piaţa muncii şi pentru sistemul de asigurare socială. Premierul britanic a făcut primul pas – a anunţat că regulile de primire a plăţilor şi beneficiilor sociale vor fi diferite pentru britanici şi „ceilalţi europeni”. Totodată, David Cameron a prezentat o iniţiativă revoluţionară: este timpul ca principiul libertăţii de circulaţie şi accesul liber la piaţa muncii pentru toţi cetăţenii UE „să fie adaptate la noile realităţi”, adică să fie anulate. Această iniţiativă a stîrnit un val de proteste în rîndul birocraţilor de la Bruxelles şi, concomitent, „o înţelegere reţinută” din partea unor ţări precum Germania şi Franţa.

Părea că pentru Victor Ponta şi alţi politicieni est-europeni a sosit momentul să amintească establishmentului occidental preţul pe care România l-a plătit pentru ca cetăţenii ei să poată să lucreze în „adevărata Europă”. Concret, britanicilor putea să li se amintească că Tony Blair a obligat România prin şantaj şi ameninţări să vîndă cel mai mare combinat metalurgic unuia dintre sponsorii campaniei electorale a laburiştilor. Putea să li se amintească că banii pe care i-a obţinut Marea Britanie de pe urma vînzării către România a două fregate vechi, folositoare doar pentru fier vechi, pot asigura mulţi ani de zile beneficii sociale miilor de imigranţi români. Se putea aminti că terenurile pe care le deţine prinţul Charles în Transilvania au fost şi ele o parte din plata „biletului în Europa”, la care au visat atît de mult alegătorii români.

„Marele vis european al românilor” s-a dovedit a fi o mare înşelăciune europeană. Se pare că, din punctul de vedere al Europei Occidentale, nu are sens să se îndeplinească promisiunile date unor state precum România, Bulgaria sau Polonia, deoarece aceste ţări nu au pîrghii de influenţă asupra Bruxelles-ului. Şi nu vor avea niciodată destul curaj pentru a ieşi din UE.