Preşedintele PPE: USL a dat frâu liber unui plan care subminează statul de drept
Preşedintele Partidului Popular European (PPE), Wilfried Martens, se declară "extrem de îngrijorat" ca urmare a ultimelor evoluţii din România, susţinând că USL a dat frâu liber unui plan care subminează practicile democratice şi statul de drept şi dispreţuieşte separarea puterilor în stat.

"Sunt extrem de îngrijorat ca urmare a ultimelor evoluţii din România. Perioada scurtă de activitate a actualului guvern socialist-liberal a evidenţiat intenţiile de acaparare a puterii de către USL. Victor Ponta şi partidele pe care le controlează nu vor ţine cont de nimic în tentativa lor de a prelua ţara şi de a influenţa funcţionarea justiţiei. În fapt, USL a dat frâu liber unui plan care, în mod deschis, subminează practicile democratice şi statul de drept şi dispreţuieşte separarea puterilor în stat: reprezentarea ilegală a ţării la Consiliul European; înlocuirea Avocatului Poporului şi a preşedintelui Senatului prin încălcarea regulilor de procedură, tentativa de a modifica legea de funcţionare a Curţii Constituţionale şi de a înlocui judecătorii acesteia, fabricarea unor aşa numite hotărâri «de urgenţă» ale Guvernului pentru a împiedica aplicarea regulilor constituţionale, şi aşa mai departe", a afirmat preşedintele PPE, conform unui comunicat al popularilor europeni.
Martens susţine că Victor Ponta şi guvernul său "trebuie să înceteze imediat aceste practici inacceptabile care nu pot fi tolerate într-un stat membru al Uniunii Europene".


