Preşedintele Obama ‘graţiază’ doi curcani
Preşedintele Statelor Unite ale Americii /SUA/, Barack Obama, va ‘graţia’ simbolic doi curcani de această dată în ajunul Zilei recunoştinţei, sărbătoare la care compatrioţii săi vor da gata, potrivit tradiţiei, circa 45 de milioane de exemplare din această specie, relatează AFP.

Abia întors dintr-un turneu de patru zile în Asia de sud-est, unde a discutat între altele despre gestionarea recentei crize israeliano-palestiniene, Obama şi-a programat pentru începutul după-amiezii /14.00, 19.00 GMT/, o întâlnire cu presa în grădina prezidenţială pentru a asista la ceremonia anuală.
Tradiţia lansată de John Kennedy le cere preşedinţilor americani să ‘graţieze’ unul sau doi curcani în ajun de Thanksgiving, una din sărbătorile cele mai importante ale americanilor, ce datează din 1620, de la începutul colonizării actualului teritoriu al SUA, pornind din dorinţa de a transmite un mesaj de recunoştinţă faţă de divinitate pentru abundenţa recoltelor.
Cei doi curcani ce urmează să fie graţiaţi de Barack Obama, Cobbler şi Gobbler, cântărind fiecare 19 kilograme, vor putea duce de miercuri seara o viaţă liniştită în grădina de la Mount Vernon, proprietatea primului preşedinte american, George Washington, situată la sud de capitala federală ce îi poartă astăzi numele


