Polonia ar alege să iasă din UE ca să nu primească imigranți
În faţa unui eventual ultimatum al Bruxelles-ului, care ar condiţiona rămânerea în UE de acceptarea de imigranţi, Polonia ar alege ieşirea.

Un sondaj realizat de institutul IBRIS pentru săptămânalul progresist polonez Polityka, publicat pe 5 iulie, i-a pus pe polonezi să spună pentru ce ar opta, dacă li s-ar cere să aleagă între calitatea de membru al Uniunii Europene şi primirea de imigranţi, un ultimatum cu care Polonia a fost ameninţată în mai multe rânduri de către Bruxelles, Paris şi Berlin, scrie evz.ro.
Iată rezultatele sondajului:
Prima întrebare – „Polonia trebuie să refuze primirea de refugiaţi proveniţi din ţările musulmane, chiar dacă aceasta ar putea duce la pierderea fondurilor europene?”
DA – 56,5% (din care 48,6% „da” şi 7,9% „mai degrabă da”)
NU – 40,4% (din care 31,4% „nu” şi 9% „mai degrabă nu”)
(3,1% indecişi)


