Politician rus, candidat la prezidențiale din 2018: Crimeea aparține Ucrainei
Liderul partidului rusesc „Iabloko”, Grigorii Iavlinskii, care, la alegerile din 2018, are de gând să se lupte cu Vladimir Putin la funcția de președinte, a afirmat că Crimeea aparține Ucrainei. Anunțul a fost făcut de oficiul de presă al politicianului.

„Crimeea a fost anexată de Rusia. Ea aparține Ucrainei. Referendumul din 16 martie, 2014, s-a desfășurat sub presiunea și influența Rusiei”, a afirmat Iavlinskii.
Politicianul a propus discutarea desfășurării unui referendum legal și legitim, care să corespundă legislației ucrainene și normelor de drept internațional, scrie timpul.md.
„Oamenii, prin referendum, vor avea ocazia să decidă unde să trăiască – într-o lume pacifistă și deschisă sau sub tutela unor grupuri autoritare”, a mai spus acesta.


