theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
2 Мая 2014, 09:11
707
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Planurile secrete ale lui Putin au ieşit la iveală

„Ţările paşnice, ţările democratice sunt mereu dezarmate în faţa agresorului sau în faţa cuiva care duce o politică de forţă”, spune istoricul Lucian Boia, la InterviurileGândul, analizând expansionismul lui Vladimir Putin către Vest.

Cât despre reacţia Europei la anexarea Crimeei de către Rusia, istoricul crede că nu se putea face nimic.
Cât despre reacţia Europei la anexarea Crimeei de către Rusia, istoricul crede că nu se putea face nimic.

La 100 de ani de la prima conflagraţie mondială, Lucian Boia a lansat cartea „Primul Război Mondial. Controverse. paradoxuri, reinterpretări”, care aduce în spaţiul public o nouă interpretare a istoriei României Mari şi care a reuşit să provoace deja controverse.

Dorinţa lui Vladimir Putin, dar nu numai a lui, este de a reface Imperiul Rus, dar din punct de vedere militar, Rusia este mult sub nivelul NATO şi al UE, consideră Lucian Boia. Acesta susţine că Rusia este, din punct de vedere economic, „un pigmeu cu o structură de lumea a treia. Tocmai de aceea, istoricul nu crede în ipoteza izbucnirii unui al treilea război mondial, dar întrevede posibilitatea unui război civil în Ucraina”. Cât despre reacţia Europei la anexarea Crimeei de către Rusia, istoricul crede că nu se putea face nimic.

În ceea ce priveşte România, Boia crede că deşi vom avea un rol tot mai important în actual context internaţional, pentru că ne aflăm la graniţa UE şi NATO, ar trebui să ne preocupe mai degrabă existenţa unui proiect de ţară care să ne ajute să ne dezvoltăm.

► Despre reacţia ţărilor democratice în faţa unui conflict, istoricul Lucian Boia spune că „ţările paşnice, ţările democratice sunt mereu dezarmate în faţa agresorului sau în faţa cuiva care duce o politică de forţă”.

► Istoricul consideră că ţările occidentale nu puteau rezolva problema intervenţiei Rusiei în Crimeea. „N-aveau cum să oprească Rusia să intre în Crimeea sau să o dea afară din Crimeea. Nu se putea din păcate”, spune Boia.

► „Nu va fi cel de-al treilea război mondial. Dar s-ar putea să fie tulburări, chiar război civil în Ucraina, spre periferia fostului Imperiu Rus”, este de părere Lucian Boia.

►Istoricul caracterizează Rusia din punct de vedere economic ca fiind "un pigmeu cu structură de lumea a treia". „PIB-ul Rusiei e puţin mai mare decât al Italiei şi mult mai mic decât al Franţei. Nu mai spun decât al Germaniei. Iar faţă de UE şi SUA, Rusia, economic vorbind, e un pigmeu şi are şi o structură de ţară subdezvoltată, de lumea a treia. Exportă gaze, exportă petrol, exportă materii prime. Şi în comparaţie cu China pare deja subdezvoltată”, afirmă Lucian Boia.

► Boia explică faptul că, în contextul actual al conflictului din Ucraina, românii devin mai importanţi pentru că se află la graniţa UE şi NATO, la fel ca şi Polonia şi Ucraina. „Cred că noi ar trebui să ne preocupăm, trecând peste ce se întâmplă în Transnistria şi Ucraina, de propria noastră casă, să consolidăm statul român, instituţiile româneşti, puterea legii, să luptăm eficient împotriva corupţiei, să avem un proiect de ţară”, mai spune Lucian Boia.

► Istoricul vorbeşte despre "boala vechea a românilor" - dezorganizarea. „Dacă tot vorbim de Primul Război Mondial, generalul Berthelot, când a venit prima dată ca să repună pe picioare armata română, a rămas surprins şi a exclamat ceva ce a rămas faimos: „Sunteţi admirabil de dezorganizaţi””, spune istoricul.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована