theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
4 Ноября 2017, 15:30
248
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Phenianul exclude orice negociere, înainte de sosirea lui Trump în Asia

Coreea de Nord a exclus sâmbătă orice discuție și a amenințat că își va dezvolta arsenalul nuclear, într-un nou avertisment către Donald Trump care începe un turneu în Asia.

Phenianul exclude orice negociere, înainte de sosirea lui Trump în Asia
Phenianul exclude orice negociere, înainte de sosirea lui Trump în Asia

Președintele american s-a îmbarcat vineri pentru Asia, prima sa deplasare prezidențială în această regiune a lumii, în momentul când rachetele și programul nuclear nord-coreean provoacă o mare îngrijorare, scrie agerpres.ro.

Donald Trump este așteptat marți în Coreea de Sud, după o vizită în Japonia.

Statele Unite ar trebui să renunțe la "ideea absurdă" că Phenianul va ceda în fața sancțiunilor internaționale și își va abandona armele nucleare, a avertizat agenția oficială nord-coreeană KCNA, asigurând că țara a ajuns în "stadiul final de disuasiune nucleară".

"Este mai bine ca ei să nu mai viseze că vorbesc cu noi despre denuclearizare", a mai declarat agenția, într-un comentariu intitulat "Nu mai visați cu ochii deschiși".

"Sabia noastră nucleară prețioasă de autoapărare va deveni și mai ascuțită atât timp cât politica ostilă a Statelor Unite împotriva RPDC (Republica Populară Democrată Coreeană) nu va fi abolită odată pentru totdeauna", a adăugat agenția oficială.

Casa Albă a anunțat că Donald Trump va vorbi în fața Adunării naționale de la Seul despre o "determinare comună în fața amenințărilor comune".

Aproximativ 500 de persoane au protestat sâmbătă pe străzile Seulului, acuzându-l pe Donald Trump că aduce Peninsula Coreea în pragul războiului.

În apropiere, o sută de susținători ai președintelui SUA, dintre care foști combatanți, au scandat: "Bine ați venit în Coreea, avem încredere în Trump".

Președintele american, care a calificat drept "pierdere de timp" orice discuții directe cu Phenianul, se va întâlni la Seul cu președintele sud-coreean Moon Jae-In, care din contră, ar dori o politică de deschidere în direcția Coreii de Nord, denunțată ca o "slăbiciune" de Donald Trump.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована