theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
25 Сентября 2012, 01:13
553
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Peste un milion de sinistraţi în India, din cauza ploilor din nord-est

Inundaţiile şi alunecările de teren cauzate de ploile musonice au lăsat pe străzi peste un milion de persoane în nord-estul Indiei, unde autorităţile se tem că va izbucni o criză sanitară, a anunţat luni agenţia indiană de gestionare a catastrofelor naturale.

Peste un milion de sinistraţi în India, din cauza ploilor din nord-est (Imagine: AFP / MediafaxFoto)
Peste un milion de sinistraţi în India, din cauza ploilor din nord-est (Imagine: AFP / MediafaxFoto)

"Pentru moment, 18 dintre cele 27 de districte din statul Assam au fost afectate de inundaţii, existând peste un milion de sinistraţi", refugiaţi în condiţii precare în zone mai înalte, a precizat agenţia.

Aversele au provocat revărsarea fluviului Brahmaputra şi a afluenţilor săi, ducând la inundaţii care au afectat circa 2.000 de sate, care au devastat culturile şi care au provocat moartea a 11 persoane în ultimele zile. "O alertă sanitară maximă" a fost declanşată în toată zona afectată, a declarat pentru AFP ministrul Sănătăţii din statul Assam, Himanta Biswa Sarmah.

Armata şi forţele aeriene indiene au lansat operaţiuni de salvare, ducând provizii alimentare populaţiei sinistrate.

Nord-estul Indiei a suferit în mod special în cursul acestui sezon de ploi musonice, care ţine din iunie până în septembrie.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована