theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
1 Марта 2018, 18:12
1 005
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Paris: Mai mulți aleși locali au petrecut noaptea pe străzi pentru a denunța condițiile persoanelor fără adăpost

În ciuda zăpezii şi a temperaturilor negative, circa 30 de aleşi din această regiune au petrecut noaptea de miercuri spre joi, una din cele mai reci din acest an la Paris, pe străzile capitalei, pentru a atrage atenţia asupra condiţiilor de viaţă ale persoanelor fără adăpost.

Paris: Mai mulți aleși locali au petrecut noaptea pe străzi
Paris: Mai mulți aleși locali au petrecut noaptea pe străzi

„Dacă am dormit? Nu, nu am dormit. Însă cum să poţi dormi când ninge? Sunt minus patru grade", a declarat la primele ore ale dimineţii de joi Mama Sy, viceprimar din Etampes (regiune parizian), aflată la origine acestei operaţiuni, înconjurată de alţi 12 aleşi locali care au petrecut noaptea în jurul gării pariziene Austerlitz.

„Nu vreau să mă plâng. Ar fi complet indecent, ştiind că sunt persoane care trăiesc în astfel de condiţii zilnic", a explicat ea.

De la începutul anului, 20 de persoane fără domiciliu au murit în regiunea pariziană, scrie agerpres.

„Alţi (aleşi) nu au putut dormi nicio secundă. Eu am putut dormi puţin", a spus şi Anne Lebreton, adjunct provenit din majoritatea prezidenţială al primarului din Arondismentul 4 al Parisului.

Ea a atras atenţia asupra „nopţilor care se succed fără oprire" pentru persoanele fără domiciliu fix (SDF).

„Trebuie rezolvate toate aceste probleme: cea a adăposturilor şi să se evite ca oamenii să ajungă în stradă. Atunci când ajung pe stradă, e o muncă importantă de făcut pentru a se evita ca ei să rămână acolo", a declarat Anne Lebreton, subliniind că „trebuie lucrat în privinţa unor adăposturi mai adaptate".

Mama Sy şi alţi participanţi la această operaţiune speră să fie primiţi „de un ministru sau de preşedinte" şi să discute despre luarea în grijă a persoanelor fără domiciliu fix.

Cel puţin 3.000 de persoane fără adăpost au fost contabilizate în capitala Franţei printr-un recensământ nocturn derulat de Primăria Parisului.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована