Panică pe cel mai mare aeroport din Florida
Pasagerii și personalul de pe aeroportul internațional din orașul american Jacksonville (statul Florida) au fost evacuați marți după ce au fost descoperite cel puțin două obiecte suspecte, scrie Agerpres.ro.

Aeroportul și-a reluat activitatea abia după cinci ore, timp în care poliția a făcut cercetări asupra a două pachete suspecte și verificări ale tuturor terminalelor și garajelor de la subsol.
Până acum nu au fost făcute detalii legate de acest incident nu, se ştie doar că doi suspecți au fost plasați în custodia forțelor de ordine.
Potrivit martorilor, un pachet suspect a fost găsit în unul din terminale, iar mai târziu un pachet similar a fost descoperit într-o parcare de pe teritoriul aeroportului. Au fost mobilizate grupuri de geniști, cu câini special dresați.
Shannon Harley, de la biroul șerifului din Jacksonville, a declarat că un dispozitiv suspect a fost descoperit și dezamorsat în condiții de siguranță.
Alte media de peste Ocean au informat că un pasager a refuzat să treacă prin dispozitivul de control, iar, apoi, ar fi declarat că ar avea o bombă asupra sa.
FBI a deschis o anchetă. Jacksonville este unul din cele mai populate orașe din Florida (836.500 de persoane) și al 13-lea cel mai populat din Statele Unite.


