theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
22 Июня 2017, 10:40
164
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Ofiţer de poliţie, înjunghiat chiar pe aeroport. Atacul, investigat ca incident terorist

Un cetăţean canadian originar din Tunisia care a înjunghiat un ofiţer de poliţie în incinta unui aeroport din statul american Michigan este investigat pentru comiterea unui act terorist, au anunţat joi oficiali federali americani.

Ofiţer de poliţie, înjunghiat chiar pe aeroport. Atacul, investigat ca incident terorist. Foto: mediafax.ro
Ofiţer de poliţie, înjunghiat chiar pe aeroport. Atacul, investigat ca incident terorist. Foto: mediafax.ro

Locotenentul de poliţie Jeff Neville, membru al dispozitivului de securitate al Aeroportului Internaţional Bishop, a fost înjunghiat în zona gâtului. Neville a fost transportat la spital în stare critică şi, după o intervenţie chirurgicală, este în stare stabilă.

Amor Ftouhi, în vârstă de 49 de ani şi rezident în Montreal, a fost reţinut imediat după comiterea atacului. Potrivit raportului acestui incident, Ftouhi i-a cerut unui ofiţer de poliţie care l-a încătuşat să-l omoare, scrie mediafax.ro.

"Atacul de la Aeroportul Internaţional Bishop din Flint, Michigan, este investigat ca un act de terorism, dar autorităţile nu au nicio indicaţie în acest moment că suspectul a fost implicat într-un plan secret de amploare. În acest moment îl vedem ca pe un atacator singuratic. Nu avem informaţii care să sugereze niciun fel de instruire specifică a acestuia", a declarat agentul special al FBI David Gelios.

Înainte de a înjunghia ofiţerul de poliţie, Amor Ftouhi a strigat "Allahu akbar," care în limba arabă înseamnă "Allah este mare". Totodată, el a spus că au fost ucişi oameni în Siria, Irak şi Afganistan, iar "acum toţi vom muri", adăugând că urăşte Statele Unite.

Amor Ftouhi are cetăţenie canadiană şi tunisiană şi locuia în Montreal cu chirie. Proprietarul clădirii susţine că Ftouhi nu a creat niciodată probleme şi că este însurat, având şi copii. Poliţiştii au efectuat o percheziţie la locuinţa bărbatului.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована