O nouă ţară depăşeşte SUA în topul obezităţii
Topul ţărilor cu cele mai multe persoane obeze, condus până acum de SUA, s-a modificat recent aducând Mexicul pe prima poziţie în clasament, relatează NY Daily Times.

Potrivit unui studiu realizat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (United Nations Food and Agricultural Organization / FAO), 32,8% dintre adulţii mexicani sunt obezi. Spre comparaţie, rata este de 31,8% în statele americane.
Pe de altă parte, 70% din populaţia Mexicului este fie supraponderală, fie obeză, iar una din şasepersoane suferă de diabet. În plus, aproximativ 70.000 de persoane mor anual din cauza acestei boli, precizează sursa.
Raportul FAO mai atrage atenţia că obezitatea este o formă a malnutriţiei: „Acele persoane care sunt malnutrite sunt şi cele care vor deveni obeze în viitor”, a explicat dr. Abelardo Avila, de la Mexico's National Nutrition Institute.
“În rândul persoanelor din clasa săracă avem de-a face cu părinţi obezi şi copii malnutriţi. Cel mai grav este că aceşti copii vor devein la rândul lor obezi. Este o epidemie foarte serioasă”, a adăugat specialistul.
În acest context, Avila a arătat că sărăcia este principalul factor care duce la apariţia acestor probleme de sănătate. Astfel, populaţia din mediul rural, ale cărei venituri sunt semnificativ mai mici, are tendinţa de a cumpăra produse alimentare şi băuturi răcoritoare mai ieftine şi totodată mai nocive decât altele.
De asemenea, lanţurile de restaurante fast-food au cunoscut o dezvoltare importantă în ultimii ani în Mexic.


