Ссылка скопирована
O clădire de patru etaje s-a prăbuşit în Philadelphia. Două persoane au rămas sub dărâmături
Cel puţin 12 persoane au fost rănite, iar două au rămas sub dărâmături după ce o clădire s-a prăbuşit miercuri în oraşul american Philadelphia, relatează CNN.

Potrivit unui reprezentant al pompierilor, Lloyd Ayers, clădirea care s-a prăbuşit avea patru etaje, iar accidentul a avut loc în timpul demolării, potrivit Mediafax.
Echipele de intervenţie încearcă să scoată cele două persoane rămase sub ruinele clădirii.
Nu se ştie care este starea acestora.


