O călugăriță din Germania este pompier în timpul liber. Când nu alină suflete, stinge incendii
Brigada de pompieri voluntari din orășelul german Rüdesheim se laudă cu un coleg atipic. Este vorba despre o călugăriță care în timpul liber este… pompier, relatează The Huffington Post.
Andrea Stadermann locuiește din 1987 într-o mănăstire din orășelul german. În urmă cu trei ani, pompierii au dat anunț că au nevoie de un nou coleg, iar Andrea a fost mai mult decât dornică să ajute. Așa a ajuns să fie pompier în timpul liber, scrie libertatea.ro.

“Mulți oameni care și-au dedicat viața Domnului sunt dornici să facă muncă de voluntariat, pentru că vor să ajute lumea. Cu toate acestea, o măicuţă care să fie pompier este ceva neobișnuit”, a declarat Stephan Schenlle, responsabilul de relația cu presa din cadrul bisericii.

Astfel, măicuța în vârstă de 52 de ani este pompier de aproape trei ani, iar de atunci a luat parte la numeroase intervenţii. Mai precis, într-un an a participat 40 de misiuni, iar acum ea este tot timpul pregătită să fie chemată la o nouă intervenție.

“Doar de la o înmormântare nu aș fugi”, a declarat sora Andrea. De obicei, ei îi revine sarcina să se asigure că pompierii au resurse de apă pentru a stinge incendiul.

Acum, călugărița vrea să le învețe și pe colegele ei din biserică cum să stingă cât mai repede un incendiu, dar mai ales cum să prevină un astfel de incident.


