theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
27 Октября 2017, 11:37
269
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Norvegia: Locul unde s-a prăbuşit în mare elicopterul rus, descoperit

Autorităţile norvegiene au anunţat că ar fi descoperit locul unde s-a prăbuşit în mare elicopterul rus care a dispărut în apropierea arhipelagului Svalbard din Oceanul Arctic.

Norvegia: Locul unde s-a prăbuşit în mare elicopterul rus, descoperit. Foto: mediafax.ro
Norvegia: Locul unde s-a prăbuşit în mare elicopterul rus, descoperit. Foto: mediafax.ro

„Am descoperit pete de combustibil şi bule de aer urcând la suprafaţă, iar un vas aflat în zonă a observat ceea ce pare a fi un obiect scufundat. Ar putea fi elicopterul", a declarat Tore Hongest, liderul centrului de coordonare a operaţiunilor de salvare din Norvegia.

Un submersibil teleghidat urmează să fie adus pentru a cerceta dacă zona unde se crede că se găseşte epava scufundată a elicopterului, scrie Mediafax.

Autorităţile au transmis că operaţiunea de căutare a supravieţuitorilor va continua, mai ales că elicopterul era dotat cu plute de salvare.

Elicopterul, la bordul căruia erau opt persoane, efectua o cursă pe ruta Pyramida, o comunitate rusă situată în Arhipelagul Svalbard, şi Barentsburg. Potrivit Pazei de Coastă din Norvegia, elicopterul rus s-a prăbuşit în Marea Groenlandei.

„Un elicopter rus care transporta opt persoane s-a prăbuşit în mare, la doi-trei kilometri de Barentsburg. Operaţiunile de căutare şi salvare sunt coordonate de Paza de Coastă din Norvegia", se arată într-un comunicat al serviciilor de intervenţie.

La locul incidentului aerian au fost trimise trei nave de intervenţie şi un elicopter.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована