Noi sancțiuni pentru Rusia
Moscova a fost amenințată de Washington cu impunerea unor noi sancţiuni, iar vicepreşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a declarat că preţul plătit de Rusia va continua să crească dacă aceasta nu va înceta să-i sprijine pe separatiştii din estul Ucrainei.

Joe Biden a avut o discuție la telefon cu preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, căruia i-a spus „cât timp Rusia nu va înceta să aducă atingere flagrantă obligaţiilor sale (...), preţul plătit va continua să crească”.
Casa Albă a condamnat „gravele pierderi civile provocate de ofensiva susţinută de Rusia în estul Ucrainei”.
Totodată, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a prelungit miercuri seară sancţiunile contra parlamentarilor ruşi până în luna aprilie - în special suspendarea dreptului de vot al celor 18 deputaţi.
Rusia a dezminţit că susţine rebeliunea separatistă din Ucraina şi a denunţat măsurile occidentale ce urmăresc slăbirea poziţiei preşedintelui Vladimir Putin.
Un atac al separatiştilor propuşi la sfârşitul săptămânii trecute contra oraşului Mariupol, care ar putea servi ca punte între Rusia şi Crimeea anexată, s-a soldat cu 30 de morţi, în principal civili.


