Noi detalii în cazul jurnalistei ruse înjunghiate
Bărbatul care a atacat jurnalista de la „Ecoul Moscovei” s-a prezentat astăzi în fața instanței de judecată. Acesta a fost plasat în arest preventiv pe un termen de două luni, iar dacă va fi declarat adecvat riscă ani buni de pușcărie.

Potrivit presei rusești, Boris Griț, a refuzat să răspundă la întrebările instanței și a jurnaliștilor. Din acest motiv, magistrații l-au plasat în arest preventiv pe un termen de două luni, pentru a i se aplica mai multe verificări psihiatrice și a verifica ipotezele avocaților. Și anume că ar fi bolnav psihic, scrie tv8.md.
Jurnalista a suportat ieri o operație, iar acum starea acesteia este satisfăcătoare, printr-un mesaj transmis cu ajutorul unei prietene aceasta a susținut că în curând va reveni la microfon.
„Vă mulțumesc pentru susținere și iubire. Totul va fi bine. Să respiri prin tub este haios. Pentru prima dată după 16 ani de radio m-am săturat de somn. În curând vom fi alături vă cuprind”, a declarat Tatiana Felgenhauer, jurnalistă.
Și mama jurnalistei a anunțat în direct la radio „Ecoul Moscovei” că nu a cunoscut despre careva amenințări.
„Nimeni niciodată nu a amenințat-o. Au fost unele momente când admiratorii au fost foarte insistenți. Dar ca să fie din cei care urmăresc nu au fost”, afirmă mama jurnalistei.
Mandatul de arest al lui Boris Griț, expiră în luna decembrie.


