Navă eşuată în Marea Adriatică: 65 de imigranţi clandestini au fost salvaţi de Paza de coastă
Aproximativ 65 de imigranţi clandestini africani şi asiatici au fost aduşi luni seară în Croaţia după ce au fost salvaţi de Paza de coastă croată în apele internaţionale din Marea Adriatică, ambarcaţiunea acestora defectându-se, a relatat televiziunea privată Nova TV.

Ambarcaţiunea ce transporta imigranţi a fost remorcată în portul Dubrovnik (sud) de o navă a Pazei de coastă locale.
Autorităţile croate au montat corturi în apropierea portului pentru a permite echipelor medicale să îi primească şi să îi examineze pe imigranţi, înainte de a îi plasa într-un fost depozit transformat în adăpost improvizat, conform Nova TV.Mica ambarcaţiune, menită să adăpostească doar aproximativ 20 de persoane, se afla în derivă de cel puţin două zile în apele internaţionale dintre Italia şi Croaţia, conform poliţiei croate.
Conform ministrului croat al Apărării, este vorba despre imigranţi somalezi, egipteni, sirieni şi afgani care porniseră cel mai probabil din Grecia şi voiau să ajungă în Italia.
Marea Adriatică este adesea folosită de imigranţii clandestini care doresc să intre în Uniunea Europeană.


