Moartea fostului ministru rus în SUA: A băut încontinuu și se plimba în chiloți prin hotel
Ex-ministru al mass-media din Federația Rusă și fostul șef al „Gazprom-Media“, Mihail Lesin, a băut trei zile încontinuu înainte de moartea sa, îmbătându-se cu bere, vin și alte băuturi alcoolice (tequila și whisky), scrie The Washington Post.

Poliția a găsit în camera sa o mulțime de sticle de la minibar, trei sticle pline cu bere Guinness și două sticle de vin roșu nedeschise, iar paznicii au declarat ca în ultimele trei zile înaintea morții sale l-au văzut permanent beat, uneori plimbându-se în chiloți prin hotel. Acesta a fost motivul pentru care hotelul a instalat un pazic la ușa sa, care să supravegheze ca acesta să nu mai deranjeze clienții cu aspectul său neîngrijit, scrie paginaderusia.ro.
Ancheta morții lui Lesin a fost finalizată în SUA în octombrie 2016. După cum a declarat biroul procurorului din Washington, „ca urmare a anchetei, care a durat aproape un an, a fost corectată cauza morții lui Lesin din “cauza nedeterminată” în “moarte accidentală”. Drept cauză suplimentară de deces a fost menționată și ”intoxicația acută cu alcool”.
Anchetatorii au ajuns la concluzia că Lesin a primit leziuni cauzatoare de deces în momentul în care se afla singur în cameră, în urma unei căderi din cauza unei intoxicații acute cu alcool.
În presă, au fost discutate anterior alte versiuni ale morții lui Lesin. Au existat speculații că fostul ministru ar putea veni la Washington pentru a încheia o înțelegere cu autoritățile americane. Se știe că se afla sub supravegherea Biroului Federal de Investigații al SUA.
În iulie 2014, senatorul republican Roger Wiker a cerut FBI-ului să verifice dacă fostul ministru rus a încălcat legislația privind corupția și spălarea banilor. Wiker a evaluat proprietatea din SUA a ex-ministrului rus la 28 de milioane de dolari, și a menționat că fostul șef al „Gazprom-Media“ și-a mutat și familia în America. „Faptul că un funcționar public rus a reușit să acumuleze fonduri substanțiale necesare pentru achiziționarea și întreținerea proprietăților în Europa și Statele Unite ale Americii, ridică întrebări serioase“, – a scris senatorul în cerere.
Mass-media a subliniat că FBI era mai degraba interesat nu de originea averii sale, ci de legăturile la Kremlin și cu Iuri Kovalciuk, șeful băncii „Rossia“, despre care The Wall Street Journal crede că este ”portofelul” lui Vladimir Putin.


