Misterul privind obiceiul ciudat de a merge cu spatele al unui panda de la Zoo Berlin a fost elucidat
Misterul privind obiceiul ciudat de a merge cu spatele al celui mai iubit panda de la Zoo Berlin, Meng Meng, a fost elucidat: femela a învăţat că acest comportament este apreciat de oameni care o recompensează cu şi mai mult bambus, relatează joi DPA.

Un purtător de cuvânt al Zoo Berlin a anunţat joi că obiceiul de a merge cu spatele al lui Meng Meng este posibil să fi fost încurajat de faptul că a atras atenţia oamenilor care astfel îi dau mai mult bambus proaspăt, transmite agerpres.ro.
''Meng Meng este foarte prietenoasă cu oamenii şi a învăţat că mersul său cu spatele declanşează o reacţie din partea acestora care are de obicei consecinţe pozitive pentru ea'', a explicat acesta.
Programul de alimentaţie a fost modificat pentru a contracara acest obicei'', a adăugat purtătorul de cuvânt.
Mersul cu spatele al femelei de panda a stârnit îngrijorare şi amuzament în Germania, îngrijitorii de la principalul parc zoologic din capitala Germaniei anunţând în luna octombrie că speră ca o posibilă idilă între Meng Meng, în vârstă de 4 ani, şi Jiao Qing, un mascul din aceeaşi specie, în vârstă de 7 ani, o va ajuta să depăşească frustrările asociate cu viaţa în captivitate despre care se bănuia că ar putea sta la baza obiceiului ei.
Cei doi panda au fost împrumutaţi Germaniei de statul chinez la începutul acestui an. Ei reprezintă o atracţie importantă a adăpostului amenajat de Parcul zoologic din Berlin, inaugurat în luna iulie la cel mai înalt nivel, în prezenţa cancelarului german Angela Merkel şi a preşedintelui chinez Xi Jinping.
Trimiterea la Berlin a celor două animale, considerate comori naţionale în China, reprezintă un nou episod al "diplomaţiei panda" instaurată de Beijing pentru a întreţine relaţii de bună colaborare cu partenerii săi. China a transmis astfel de "ambasadori speciali" în doar 12 ţări.


