theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
17 Апреля 2015, 21:50
767
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Mii de râme au căzut din cer pe teritoriul Norvegiei

Meteorologii și biologii norvegieni sunt bulversați de un fenomen ieșit din comun: mii de râme au căzut din cer, în sudul-vestul țării, într-o zonă aflată sub un strat consistent de zăpadă.

Ploi asemănătoare au fost remarcate de localnici din Lindas, Suldal și Femunden. Foto: rtv.net
Ploi asemănătoare au fost remarcate de localnici din Lindas, Suldal și Femunden. Foto: rtv.net

La scurt timp, relatări asemănătoare au venit din mai multe zone ale țării.

Fenomenul absolut uluitor a fost semnalat de profesorul de biologie Karstein Erstad, care se afla la schi în zona Bergen. "Am văzut mii de râme pe suprafața zăpezii. Păreau moarte, dar când le-am luat în mână au început să se miște", a povestit profesorul.

Bărbatul s-a gândit inițial că râmele au ieșit din pământ sau s-au târât de undeva , dar apoi a realizat că așa ceva ar fi fost imposibil, din moment ce toată zona este acoperită de un strat de zăpadă peste jumătate de metru.

Imediat ce strania întâmplare a fost mediatizată, au fost semnalate fenomene identice în diferite locuri de pe teritoriul Norvegiei. Astfel, potrivit ziarului norvegian "The Local", "ploi" asemănătoare au fost remarcate de localnici din Lindas, Suldal și Femunden, aceasta din urmă fiind situată aproape de granița cu Suedia.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована