Microbuz cu moldoveni, răsturnat în România: 2 morţi și 5 răniți
Alertă în România, după ce un autocar în care erau 20 de persoane s-a răsturat între Borsec şi Tulgheş, cel puţin doi oameni fiind declarați decedaţi.

(Update 12:50) Potrivit informațiilor comunicate Ambasadei Republicii Moldova la București de către autoritățile române în accidentului din Județul Harghita au fost răniți cinci cetățeni ai Republicii Moldova, aceștia sunt internați în spital și sunt în stare stabilă, iar alți doi au decedat. MAEIE și Ambasada Republicii Moldova la București iau legătura cu rudele persoanelor implicate în accident.
(Update 11:32) Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene s-a autosesizat privind accidentul din această dimineață din Județul Harghita, România. De asemenea, la indicația Prim-ministrului Pavel Filip a fost creată o celulă de criză pentru elucidarea circumstanțelor accidentului rutier.
(Update 09:56) Cei 7 răniţi în au fost transportaţi la spitalul din Topliţa. Printre ei se află şi un copil de 2 ani. Copilul, care se afla la mama lui în braţe în momentul accidentului, este în stare bună, dar a fost dus la spital pentru investigaţii, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene, Gheorghe Filip.
(Update 09:49) Cele două victime care au decedat sunt cetăţeni din Republica Moldova, cu vârste în jur de 30 de ani. Microbuzul făcea o cursă regulată Orhei (Republica Moldova) - Praga.
Accidentul s-ar fi produs din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum.
(Update 09:34) Este alertă în Harghita, după ce un microbuz în care erau 20 de persoane s-a răsturat între Borsec şi Tulgheş, cel puţin 2 oameni fiind declaraţi decedaţi, transmite corespondentul Mediafax.
"Până la acest moment, două persoane au fost declarate decedate, 11 prezintă diverse traumatisme, iar alte 7 sunt în curs de evaluare medicală", arată IGSU.
Poliţiştii spun că accidentul s-a produs după ce autovehiculul a derapat, carosabilul fiind acoperit de zăpadă.
"În microbuz în care se aflau 19 persoane plus şoferul. Este o cursă regulată pe traseul Praga – Odorheiu Secuiesc – Republica Moldova. Pe DN15, între Borsec şi Tulgheş, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum în curbă şi condiţiile meteo date de ninsoare, a derapat, a pierdut controlul, a părăsit partea carosabilă, a lovit un stâlp, s-a răsturnat pe o parte. Două persoane încarcerate, găsite fără puls, un bărbat şi o femeie din Republica Moldova", a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip.
Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a declarat, că în microbuzul implicat în accidentul din Harghita se afla şi un copil minor, însă acesta nu este în pericol. A fost declanşat planul roşu de intervenţie.
"Este vorba de un microbuz. Ce s-a întâmplat, ca şi cauză de accident, nu ştim. Dar a fost declanşat planul roşu, s-a intervenit din două judeţe, din Harghita şi din Neamţ. Au fost trimise mai multe maşini de la SMURD, ambulanţă şi maşini de descarcerare. La acest moment avem ca bilanţ doi decedaţi şi un copil minor aflat în microbuz, dar care nu este în pericol. Şapte persoane transportate la spital. Bineînţeles, asta poate să se schimbe ca şi date, ca intervenţia este dinamică", a declarat Raed Arafat.
Având în vedere numărul persoanelor implicate, forţele de intervenţie au fost suplimentate cu o ambulanţă de terapie intensivă mobilă, două ambulanţe SMURD şi o descarcerare din cadrul ISU Neamţ.
![]()
![]()
![]()
![]()






Foto: Facebook/Marcel Vancu


