Mamă internată în spital alături de fetița ei bolnavă, înjunghiată de fostul concubin
Caz şocant la Spitalul de boli infecţioase din Iaşi. O femeie de 23 de ani a fost înjunghiată în salonul unde era internată alături de fetița ei, bolnavă de rujeolă.

Agresorul este chiar fostul concubin al femeii, cu care se certase cu câteva zile înainte. Femeia a fost operată de urgență. Bărbatul a fost prins o zi mai târziu, în timp ce încerca să fugă din țară, scrie tvr.ro.
Totul s-a întâmplat luni, în jurul orei 04:30, când întregul spital dormea.
În ciuda orei la care nu sunt permise niciun fel de vizite, bărbatul a intrat în spital, a urcat la primul etajul, direct în pavilionul unde tânăra mamă dormea alături de bebelușul ei, și a înjunghiat-o. Apoi a fugit.
Strigătele disperate ale rănitei au alertat personalul medical, care a anunțat Poliția.
Femeia a fost dusă de urgență în sala de operație.
În spital a fost deschisă o anchetă internă. Cei doi paznici vor trebui să explice de ce nu l-au observat pe străin.
Conducerea spitalului vrea acum să monteze camere video peste tot în spital, inclusiv în curtea unității. Până atunci, pavilioanele vor fi încuiate după ora 23:00.
Agresorul a fost dat în urmărire generală și prins la Deva. Potrivit polițiștilor, bărbatul încerca să ajungă în Germania.


