„Mâine va fi și mai dificil să-l oprim pe Putin”

 Guvernarea Ucrainei cere protecție de la lumea liberă, care după cum speră ea, o va primi și o va apăra ca și fiind ai ei. În același timp liderii lumii libere încearcă din toate puterile să găsească o formulare clară cum să se elibereze de responsabilitatea morală ca să ofere acest ajutor. Invazia sângeroasă a lui Putin în țara europeană suverană devine o „ingerință”, așa precum Crimeea – vă amintiți a existat o astfel de Crimee? a fost o conexiune de rezistență nemaiîntâlnită”, și nu un anschluss. Cu doar șase săptămâni în urmă a fost doborât un avion cu civili – vă amintiți, a fost un asemenea MH 17? - și chiar dacă peste 100 de victime până în prezent nu au fost identificate, furia s-a dizolvat deja în discuții politicoase dacă se merită ca acest accident să fie cercetat ca și crimă, ca o crimă militară sau să nu fie cercetat în genere.

Replicile lașe ale Berlinului și Washington-ului sunt la fel de rușinoase, ca și propaganda regimului putinesc, dar cu toate astea sumt mult mai periculoase. Puțin probabil că este nevoie de buclele de fum moscovite în prezența unei orbiri conștiente. Minciuna lui Putin este evidentă și așteptată. Liderii europeni și Casa Albă chiar mai mult decât Kremlinul doresc să facă astfel încât acesta să pară un conflict intern, care nu cere nimic, decât promisiuni vagi – chiar și la o asemenea distanță. Cum a scris George Orwell în 1946 în eseul său despre limbă (eseul „Politica și limba engleză”) chiar de la începutul lucrării sale în romanul „1984”: „Dacă gândurile denaturează limba, atunci limba de asemenea poate denatura gândurile”. Retorica occidentală creează un cerc vicios al degradării morale și mentale. Să spună adevărul – acum înseamnă să recunoști minciunile spuse mai multe luni, la fel cum și liderii occidentali au avut nevoie de ani buni pentru a recunoaște într-un final, că Putin nu-și are loc în grupul celor 7 – clubul puterilor industriale democratice.

Recent, președintele Ucrainei, Petro Poroșenko s-a întâlnit cu președintele Obama la Washington, dar declarația ulterioară făcută de Obama nu a dat nici un semn că aceasta vrea să recunoască realitatea.

Dorințele reciproce privind „mobilizarea comunității internaționale” nu au fost potrivite nici șase luni în urmă. Este pur și simplu amuzant să le auzi din nou, în timp ce trupele ruse ocupă orașele ucrainene.

(Dacă Obama are nevoie de legitimitate, atunci Rusia încalcă în mod clar practic fiecare punct din rezoluția ONU 3314 din 1974 „definiția agresiunii”). Posibil, Poroșenko ar fi trebuit să se potrivească cu tonul hainelor de fiecare zi a lui Obama și să îmbrace un maiou cu inscripția „Acesta este război idiotule!” În timp ce tancurile rusești și artileria rusă împrăștie puținele trupe ucrainene, afirmațiile permanente ale lui Obama, că în Ucraina nu există o rezolvare militară a conflictului, sună tot mai mult ca fiind rupte din realitate. Nu mai este timp pentru a învăța un om care se scufundă să înoate.

Este adevărat că Statele Unite, Canada și chiar Europa au răspuns agresiunii ruse. Dar ei întotdeauna sunt cu câțiva pași în urma lui Putin, întotdeauna întreprind măsuri, atunci când potențialul lor reținut este deja epuizat. Sancțiunile dure imediate și demonstrațiile clare privind susținerea integrității teritoriale a Ucrainei ar fi avut o influență reală, când Putin a ocupat Crimeea în februarie-martie. Dând de înțeles, că vor exista consecințe reale, elita lui, care este îngrijorată de pierderea activelor din New-York și Londra, ar fi putut fi răscolită.
Apoi, în aprilie și mai livrările echipamentelor militare ar fi prevenit invaziile care au loc în prezent, sau într-o oarecare măsură i-ar fi ridicat semnificativ prețul acestora – care ar fi făcut societatea rusă un factor în luarea deciziilor de către Kremlin cu mult mai devreme. Atunci oamenii precum eu, chemați într-un astfel de ajutor, au fost numiți „încingători de războaie”, iar liderii occidentali au căutat din nou un dialog cu Putin. Și totuși războiul a început, indiferent de toate eforturile lor. Așa este întotdeauna, când există un loc de slăbiciune.

La fel ca și unul dintre pionerii acestei analogii, observ ironie în faptul cât de repede comparația dintre Putin și Hitler s-a transformat dintr-un scandal într-un clișeu – nu știu este de bine sau de rău acest fapt. Desigur, încrederea în sine și stilul discursurilor lui Putin ne amintește de Hitler, precum și cât de multe a câștigat el prin asta. Acestea se datorează famenilor numeroși în eșaloanele puterii - și lipsa unui candidat în Churchill. 

Deocamdată, Putin poate fără rezistență să meargă de la o victorie la alta, susținerea lui crește. A ocupat Crimeea practic fără nici un foc de armă. A inundat estul Ucrainei cu agenți și arme pe fonul turbulențelor europenilor. Oligarhii care ar fi putut să-l preseze pe Putin la începutul aventurii sale ucrainene, sunt acum infractori militari, fără căi de evacuare. Acum este foarte greu de ajuns până la punctele de presiune.
Comandanții militari ruși de pe linia frontului – nu sunt naivi. Ei știu că NATO este cu ochii pe ei și poate să-i facă bucăți în orice moment. Ei se bazează pe aura putinească invincibilă, care se întărește în fiecare zi, în timp ce Occidentul refuză să acorde Ucrainei asistență militară. Acestor comandanți ar trebuie să li se dea de înțeles că ei se opun unei forțe superioare și că viețile lor sunt într-un mare pericol și că ei pot fi luați ca prizonieri și condamnați. Ca această amenințare să devină reală este necesar un ajutor militar imediat sau chiar „introducerea trupelor”, pe care toți încearcă să îl evite, în afară de Putin. Dacă țările NATO vor refuza să trimită arme letale Ucrainei, acesta va însemna undă verde pentru Putin.

Sancțiunile – sunt în continuare un instrument principal, și cei care sunt vinovați direct pentru desfășurarea războiului, de exemplu ministrul Apărării, Serghei Șoigu, trebuie să fie atrași la răspundere. Sancțiunile trebuie de asemenea să fie extinse. Cetățenii Rusiei ar putea schimba cursul lui Putin, dar ei au puține stimulente pentru a merge la un risc foarte mare, făcând asta în circumstanțele actuale. În prezent doar sancțiunile mai pot influența, care îi vor face pe ruși să simtă prețul războiului putinesc. Acestea au fost întotdeauna ultima metodă și acest fapt nu ar fi fost necesar, dacă Occidentul nu ar fi reacționat atât de ușor la fiecare pas. (Un alt factor, care reduce entuziasmul rușilor sunt pierderile militare ruse, pe care mașina de propagandă de la Kremlin atât de sârguincios încearcă să le reducă la tăcere.) 

Așa cum se întâmplă mereu în încercările de a opri un dictator – după orice întârziere prețul crește. Liderii occidentali au protestat împotriva unei eventuale acțiuni de preț în Ucraina la fiecare pas, dar într-un final s-au ciocnit cu un fapt istoric cunoscut, că prețul lipsei de acțiune este întotdeauna mai înalt. Acum au rămas doar variantele riscante și dificile și totuși ele ar trebui să fie încercate. Cea mai bună justificare pentru acțiunile menite să-l oprească pe Putin este extrem de clară: mâine acest lucru va fi și mai dificil de făcut.

Articol semnat de Garry Kasparov.

Garry Kasparov deține postul de președinte al Fundației pentru Apărarea Drepturilor Omului din New York.