Lovitura pentru demnitarii Federației Ruse
Toate ministerele din Federația Rusă vor întocmi liste cu funcționari care nu au dreptul să-și deschidă conturi bancare în străinătate și să efectueze careva tranzacții financiare în afara țării.

Un ordin în acest sens a fost semnat de președintele Vladimir Putin.În prezent, astfel de interdicții au angajații Procuraturii Generale, cei ai Băncii Centrale, miniștrii și funcționarii numiți direct de șeful statului.
Un deputat al Dumei de Stat de la Moscova, Vlaerii Trapeznikov, intenționează să propună modificarea regulamentului, astfel încât nici rudele demnitarilor să nu poată avea conturi în străinătate.
„Interdicția trebuie să se răsfrângă și asupra membrilor familiilor funcționarilor. Dacă acest lucru nu va fi făcut, ordinul prezidențial nu are nicio logică. Demnitarii se vor folosi de rude.Soțiile și copiii lor trebuie să aibă această interdicție. Legislația în acest domeniu trebuie să fie mai dură”, a explicat Trapeznikov.
Anterior presa a scris despre mai mulți demnitari ruși care păstrau sume mari de bani în bănci străine, în mare parte în state din Uniunea Europeană.


