Londra: 70 de pompieri luptă cu incendiul de la una dintre atracţiile turistice
10 autospeciale şi peste 70 de pompieri au fost trimişi luni dimineaţă în Piaţa Camden Lock, unde s-a stârnit un incendiu „considerabil”.

UPDATE Pompierii au reuşit să controleze incendiul, au anunţat luni autorităţile, precizând că nimeni nu a fost rănit.
„Focul este controlat în prezent, dar echipajele vor uda şi dimineaţa” pentru a evita o reaprindere a incendiului, a anunţat Brigada de Pompieri a Londrei pe Twitter.
Primul, al doilea şi al treilea etaj al clădirii au luat foc, au anunţat anterior pompierii, precizând că 10 echipaje, cu 70 de oameni, se află la faţa locului.
Cauza incendiului nu este cunoscută încă.
Potrivit Adevărul, unul dintre martorii de la faţa locului a declarat că flăcările se mişcă „foarte repede” şi că există temeri ca unele dintre clădirile din apropiere să explodeze.
Serviciul de Ambulanţă Londonez a precizat că a trimis mai multe maşini, însă deocamdată nimeni nu a avut nevoie de ingrijiri medicale. La faţa locului a apărut şi Poliţia Metropolitană.
„Focul se mişca foarte repede. Oamenii priveau de la depărtare, dar le era teamă că clădirea ar putea exploda în orice moment, deoarece în apropiere se află restaurante cu bucătării” a declarat Joan Ribes, unul dintre martori.
Serviciul de ambulanţă a mai adăugat ca a trimis şi o echipă specială de răspuns în faţa dezastrelor.


