La Odesa va fi instalat un monument al lui Steve Jobs
Iniţiativa de a stabili la Odesa monumentul lui Steve Jobs a venit din partea studenţilor şi rectoratului Academiei de Stat de reglementări tehnice şi a calității.

Despre aceasta a comunicat Direcția orășenească de informaţii.
Din fondurile acumulate, studenţii intenționează să instaleze compoziţia sculpturală "Mulţumesc, Steve!". Monumentul de doi metri va fi instalat pe terenul din fața căminului de pe strada Novoselski, 74/76. Ideea studenților a fost susţinută în unanimitate de Comisia pentru istorie şi toponimie.
"Acest lucru este foarte actual, proaspăt şi oportun. Astăzi, în secolul exploziei tehnologiei informaţiei, Steve Jobs este idolul tinerilor, care a schimbat total lumea. Acesta a fost un inventator talentat, de meritele căruia omului modern îi este dificil să se îndoiască. De aceea am spus "da" acestei sculpturi", a menţionat şeful comisiei, vice-primarul orașului Odesa, Elena Pavlova.
NOTĂ INFORMATIVĂ. Steven Paul Jobs a fost un antreprenor american, designer şi inventator. El a mai fost cofondatorul, preşedinte consiliului de directori şi CEO (Chief Executive Officer) al corporației Apple. Jobs este unanim recunoscut ca un pionier carismatic al revoluţiei în domeniul computerelor personale.
Steve Jobs a primit mai multe premii şi recunoaştere publică pentru influența sa asupra industriei tehnologiilor și muzicii. El era adesea numit drept "legendar", "futurist" sau, pur şi simplu, "vizionar", şi era descris ca "tatăl revoluţiei digitale", "maestru al inovării" şi "perfecționist".


