La alegerile din Ucraina vor fi desfăşurate cinci exit poll-uri
La alegerile parlamentare de duminică din Ucraina vor fi efectuate cinci exit poll-uri, relatează publicaţia „Segodnia”, care a analizat datele sondajelor anterioare şi cît de mare este marja de eroare.

Rezultatele alegerilor vor fi cunoscute duminică, la 20.00, însă acestea vor fi rezultatele obţinute în baza efectuarii exit poll-urilor, iar datele preliminare prezentate de CEC vor apărea la cîteva ore după încheierea scrutinului.
Astfel, companiile „TNS” şi „Soţis” vor efectua exit poll-uri pentru posturile de televiziune „Inter” şi „ICTV”, care au depus o cerere comună, spre deosebire de anul 2010, cînd aceste posturi au comandat sondaje separate. De asemenea, exit poll-uri vor fi efectuate de compania „Rating” (pentru Canal 5), „Research & Branding Group” (pentru Teleradio Ucraina) şi “Studioul Shuster”. Cel de-al cincelea sondaj, tradiţionalul “Exit poll naţional”, va fi efectuat în comun de Institutul Internaţional de Socilogie din Kiev, Centrul “Razumkov” şi “Iniţiativele Democratice”.
Se estimează că exit poll-urile oferă date foarte apropiate de cele reale, deoarece spre deosebire de sondajele obişnuite, cînd sînt chestionate 2-3 mii de persoane, o parte din care în genere nu vor merge la votare, la exit poll participă doar alegătorii care au votat. În ziua alegerilor fiecare companie chestionează cîte 20 de mii de alegători la ieşirea de la secţiile de votare. Din această cauză, marja de eroare a sondajelor obişnuite cosntituie 2%, iar a exit poll-urilor – doar 0,7%.


