Karasin: Înlocuirea pacificatorilor ruşi nu va duce la nimic bun
Înlocuirea pacificatorilor ruşi în Transnistria cu "căştile albastre" ale ONU nu va duce la nimic bun, susţine secretarul de stat, viceministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Grigorii Karasin.

Potrivit agenţiei INFOTAG, într-un interviu pentru publicaţia "Kommersant", el a spus că "operaţiunea unică de menţinere a păcii la Nistru şi-a dovedit eficacitatea timp de un sfert de secol, acolo nimeni nu împuşcă, nimeni nu moare, iar schimbarea formatului acesteia cu unul al ONU nu va duce la nimic, ci doar la o acutizare periculoasă a situaţiei".
Potrivit lui Karasin, "Federaţia Rusă şi multe alte state membre responsabile ale ONU au o atitudine destul de sceptică" faţă de iniţiativa Chişinăului de a discuta la sesiunea Adunării Generale a ONU problema retragerii trupelor ruseşti din Republica Moldova, văzând în ea "pericolul unei noi surse de tensiune deschisă în Europa de Sud-Est".
"Soluţia reală pentru problema transnistreană constă nu în declararea de la tribuna ONU a unor propuneri "revoluţionare", în spatele cărora se află interesele şi tendinţe străine, ci în activitatea metodică a "Reuniunii permanente pentru problemele politice" în cadrul procesului de negocieri privind reglementarea conflictului transnistrean (formatul "5+2"). Acest mecanism recunoscut pe plan internaţional este acea platformă în care trebuie găsită o formulă viabilă de reglementare", susţine secretarul de stat, care şi-a exprimat nedumerirea "de ce reprezentanţii OSCE tărăgănează cu acest lucru".
El consideră că "toate raţionamentele cu privire la posibilitatea frângerii formatului actual al operaţiunii de menţinere a păcii şi retragerea trupelor ruseşti din stânga Nistrului sunt rupte de realitate şi ignoră complet opinia locuitorilor Transnistriei, care le văd ca o garanţie pentru existenţa lor paşnică".
Karasin afirmă că trupele ruseşti se află pe malul stâng al Nistrului pe bază legală.
"Pe 21 iulie 1992, preşedintele Rusiei şi cel al Republicii Moldova au semnat în prezenţa liderului Transnistriei Acordul cu privire la principiile de reglementare paşnică a conflictului armat. În conformitate cu acesta, a fost constituită şi funcţionează Comisia Unificată de Control şi forţele comune de menţinere a păcii, formate din contingentele rus, moldovenesc şi transnistrean. Pentru îndeplinirea acestui acord, la 28 iulie 1992, a fost adoptat un protocol privind componenţa numerică şi amplasarea forţelor de menţinere a păcii. Acest document prevede prezenţa pe teritoriul Moldovei a şase batalioane ruseşti (dintre care unul este în rezervă), precum şi un escadron de elicoptere şi un grup de comunicaţii. În acelaşi timp, în prezent, această cotă a părţii ruse nu este completă ;", a menţionat el.
Potrivit lui, retragerea armelor şi muniţiilor ruseşti de la depozitul din Cobasna este dificilă pentru că acest lucru "trebuie să-l accepte înşişi transnistrenii, trebuie să-şi dea acordul Chişinăul şi, totodată, este necesară permisiunea Ucrainei, iar aceasta nu este chiar atât de uşor cum pare la prima vedere".


